duminică, 17 octombrie 2010


Femeile folosesc complimentele ca răsplată


"Femeia foloseşte cuvintele pentru a-şi manifesta participarea directă la construirea unor relaţii interumane, deci cuvintele devin un fel de răsplată pe care o acordă. Dacă îi intraţi în graţii, acceptă ceea ce spuneţi sau vrea să vă împrieteniţi, vă va vorbi foarte mult. Dar şi reversul este la fel de adevărat — dacă vrea să vă pedepsească sau să vă facă să înţelegeţi că nu e de partea voastră, atunci ea va tăcea. Adesea, bărbaţii numesc asta „tratarea cu tăcere", drept pentru care iau foarte în serios ameninţarea unei femei care spune: „N-am să-ţi mai vorbesc niciodată!" Dacă o femeie vă vorbeşte mult, înseamnă că i-aţi plăcut. Dacă nu vă vorbeşte, aţi încurcat-o.
Unui bărbat obişnuit îi trebuie cam nouă minute de tăcere ca să-şi dea seama că este pedepsit. Pînă să se împlinească cele nouă minute, el consideră tăcerea ei ca pe un fel de recompensă; în sfîrşit, s-a ales şi el cu puţină „linişte".