Din aceeasi carte un alt fragment mi-a atras atentia, este vorba despre modul in care femeile si barbatii comunica, sa vedem...

O femeie este expertă în adresarea pe ocolite, pune întotdeauna întrebări cu „poţi" sau „ai putea": „Poţi să duci gunoiul ?"; „Ai putea să mă suni diseară ?"; „Poţi să iei tu copiii ?" Bărbatul interpretează vorbele ca atare atunci cînd ea spune: „Poţi să schimbi becul?" El înţelege: „Eşti în stare să schimbi un bec?" Bărbatul interpretează întrebările care încep cu „poţi" sau „ai putea" ca pe o formă de verificare a capacităţilor sale, aşa încît răspunsul său logic este „Da" —poate să ducă gunoiul sau ar putea să schimbe becul, dar asta nu înseamnă o asumare a acţiunii respective. în plus, bărbaţii se simt manipulaţi şi obligaţi să dea un răspuns afirmativ.

Pentru a motiva un bărbat, formulaţi cererea folosind sintagma „N-ai vrea", şi atunci el se va implica. De exemplu: „N-ai vrea să mă suni diseară ?" — ceea ce presupune o implicare, drept pentru care bărbatul poate răspunde cu „Da" sau „Nu". Mai bine să ţi se răspundă „nu" la o întrebare care începe cu „N-ai vrea" şi să-ţi dai seama exact cum stau lucrurile decît să primeşti un „Da" la toate care încep cu „Poţi" sau „Ai putea". Un bărbat care cere o femeie de soţie îi va spune: „N-ai vrea să te căsătoreşti cu mine?"; niciodată nu va zice: „Ai putea să te căsătoreşti cu mine?"